19:25 Returul finalei Cupei Libertadores, suspendat din nou! Acum câteva minute, presa din Argentina a anunțat că Alejandro Dominguez, președintele Conmebol (n. red – Federația Sud-Americană de Fotbal) le-a transmis celor două formații că partida nu se va juca în această seară, de la ora 22:00, așa cum era programată, motivul fiind reprezentat de faptul că partida nu s-ar disputa în condiții de șanse egale, cu mai mulți jucători de la Boca acuzând probleme fizice după atacul de seara trecută. În acest moment, nu e vehiculată nicio informație prinvind programarea ulterioară sau stadionul pe care se va juca.
Un „Pact al domnilor”, semnat între Alejandro Dominguez, reprezentantul Confederației Sudamericane de Fotbal, Rodolfo Donofrio, reprezentantul River Plate, și Daniel Angelici, reprezentantul Boca Juniors, a convenit ca manșa secundă a finalei Copei Libertadores (în tur a fost 2-2) să se joace pe stadionul celor de la River Plate duminică, de la ora locală 17.00 (22.00 în România), după ce, inițial, oaspeții amenințaseră cu neprezentarea.
These shocking scenes saw the Copa Libertadores final between River Plate and Boca Juniors postponed … pic.twitter.com/DWa0rD9r9h — ESPN FC (@ESPNFC) November 25, 2018
These shocking scenes saw the Copa Libertadores final between River Plate and Boca Juniors postponed … pic.twitter.com/DWa0rD9r9h
— ESPN FC (@ESPNFC) November 25, 2018
Între timp, însă, jucătorii oaspeților n-au putut dormi în noaptea de sâmbătă spre duminică, sunt vizibil afectați de atacurile cărora le-au căzut victime, iar avocații studiază posibilitatea de a cere victoria la masa verde.
Nebunia a început sâmbătă, când trebuia să se dispute de fapt meciul-retur și când suporteri ai echipei River Plate au atacat autocarul celor de la Boca Juniors. Bombardamentul cu cataroaie, dezlănțuit pe bulevarde, în drumul autocarului flancat de motociclete, s-a soldat cu spargerea a patru geamuri și rănirea la ochi a mai multor fotbaliști de la oaspeți. Polițiștii au intervenit încercând să-i respingă pe ultrași cu gaze lacrimogene, dar au fost, la rândul lor, atacați cu bucăți din pavajul străzilor. „Au folosit spray-uri cu piper, mulți dintre noi au avut probleme cu respirația, unii am vomitat în vestiar”, a povestit ulterior Carlos Tevez, veteranul component al echipei Boca Juniors.
Boca Juniors team bus from inside, shows the huge damage that took place. pic.twitter.com/6q5Qq6VAgx — Mootaz Chehade (@MHChehade) November 24, 2018
Boca Juniors team bus from inside, shows the huge damage that took place. pic.twitter.com/6q5Qq6VAgx
— Mootaz Chehade (@MHChehade) November 24, 2018
Acest punct de plecare, provocat de fanatismul și de lipsa de discernământ a suporterilor echipei River Plate, dar și de deficiențele organizatorice ale poliției „depășite de evenimente”, după cum notează publicațiile argentiniene Clarin și Ole, a generat, în lanț, o serie de evenimente frizând absurdul.
Căpitanul Pablo Perez și Gonzalo Lambardo, doi dintre fotbaliștii oaspeților, au fost cei mai afectați de atac, ajungând la spital cu leziuni ale corneei provocate de cioburi. Oaspeții au cerut ca partida să fie suspendată și „să nu se mai joace deloc, la fel ca în 2015″ (aluzie la partida Boca – River, din „optimile” Copei Libertadores 2015, când suporteri ai gazdelor intrați la vestiare i-au atacat cu spray-uri cu piper pe jucătorii oaspeți, la pauza meciului. Meciul nu s-a reluat și River a câștigat la masa verde”.
De data aceasta, însă, au început niște presiuni fantastice asupra celor de la Boca. Cotidianul argentinian Clarin notează că tonul l-a dat, în mod inconștient – sau, poate, doar cinic – însuși Gianni Infantino, președintele FIFA! Într-un moment în care oaspeții erau în degringoladă, unii ajunși la spital, alții într-o stare fizică foarte rea provocată de inhalarea gazelor lacrimogene și a spray-ului cu piper, Infantino juca dur și cerea motive „valabile” să se suspende partida!
River – Boca s-a amânat, initial, cu o oră, apoi cu încă una. În acest timp, Infantino turba. „Fotbalul nu se oprește. Dacă nu vor să joace, pierd prin neprezentare!”, dezvăluie Clarin că a strigat Infantino, furios că Boca nu intră pe teren. În spatele președintelui FIFA stau sponsorii, televiziunile care transmit meciul, așa-zisa reputație a fotbalului, programul său personal (Infantino a venit la Buenos Aires pentru finală) și al invitaților din toată lumea, interese financiare uriașe.
Însuși „Pactul domnilor” despre care am scris la început pare a fi rodul unor presiuni uriașe exercitate asupra celor de la Boca Juniors. În text se vorbește, după cum dovedesc cei de la Clarin cu poza documentului, despre „o piatră” care a spart un geam. În realitate, e vorba de patru geamuri sparte. Se mai scrie că amânarea partidei cu o zi s-a făcut „pentru a proteja integritatea sportivă la finala Copei Libertadores”, dar nu se suflă un cuvânt despre faptul că mai mulți jucători de la Boca au fost răniți la ochi, iar alții afectați de gazele lacrimogene și spray-urile iritante.
Meciul s-a amânat, totuși, a doua zi datorită intervenției fair-play a conducătorilor de la River Plate, care au acceptat că jucătorii celor de la Boca nu pot intra pe teren. Asta, deși se ajunsese cu presiunile până acolo încât medicii au scris în foaia de observație a jucătorilor loviți la ochi de cioburi că nu-și pot da seama de gravitatea afecțiunii!
Clarin vine cu întrebări într-un comentariu al nebuniei petrecute sâmbătă, subliniind că, în mod inexplicabil, autocarul a intrat pe o stradă unde era plin de suporteri ai celor de la River Plate. „De ce a intrat vehiculul pe strada Lidoro Quintero, unde exista un grup mare de fani? A fost doar o neglijență sau o acțiune eliberată?”, se întreabă ziariștii argentinieni.
Între timp, căpitanul Pablo Perez a anunțat deja că nu va putea juca duminică seară. Situația este foarte tensionată, iar incertitudinea planează deși până când ar trebui să înceapă finala mai sunt doar câteva ore.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER